Comentați utilizarea grotescului ca procedeu artistic (ex: Arghezi, teatru absurd).

Pe Scurt (Puncte Cheie)

Grotescul, procedeu artistic ce îmbină comicul cu tragicul, frumosul cu urâtul, dezvăluind o realitate incomodă prin exagerare și deformare.
În lirica lui Arghezi (ex: *Flori de mucigai*), grotescul transfigurează suferința și realitatea sordidă a închisorii, extragând esența din abject.
Teatrul absurdului (Ionescu - *Rinocerii*, *Scaunele*) folosește grotescul pentru a deforma realitatea până la nonsens, demascând alienarea și vidul existențial.
Grotescul, în ambele contexte, provoacă o reevaluare a normelor, forțând spectatorul/cititorul la o reflecție profundă asupra condiției umane.
Funcția principală a grotescului este de a destabiliza percepțiile obișnuite și de a revela adevărul și frumusețea în forme neașteptate.

Rezolvare Completă

Domnule profesor/Doamnă profesoară,

Grotescul, ca procedeu artistic, reprezintă o sinteză paradoxală a elementelor comice și tragice, a frumosului și urâtului, a sublimului și derizoriului. Funcția sa primordială este de a destabiliza percepțiile obișnuite și de a revela o realitate adesea incomodă sau absurdă, prin exagerare și deformare. Vom observa impactul său transformator în lirica argheziană și în teatrul absurdului.

În opera lui Tudor Arghezi, îndeosebi în volumul *Flori de mucigai*, grotescul devine un pilon central al „esteticii urâtului”. Poetul utilizează un limbaj șocant, ce juxtapune sacrul și profanul, pentru a transfigura realitatea sordidă a închisorii în materie poetică. Versurile precum „bube, mucegaiuri și noroi” nu sunt doar o descriere a degradării fizice, ci o expresie a suferinței umane și a capacității artei de a extrage esențe din abject, demonstrând că frumosul poate izvorî chiar și din cele mai întunecate aspecte ale existenței.

Pe de altă parte, în teatrul absurdului, ilustrat exemplar de dramaturgi precum Eugen Ionescu, grotescul atinge apogeul prin deformarea realității până la nonsens. În piese precum *Rinocerii* sau *Scaunele*, personajele devin caricaturi, limbajul se goalește de sens, iar situațiile sunt absurde, oglindind vidul existențial postbelic. Acest procedeu artistic demască alienarea, incapacitatea de comunicare și lipsa de sens a condiției umane, provocând spectatorul la o reflecție profundă asupra propriei existențe.

Așadar, fie că este vorba de transfigurarea estetică a suferinței în lirica lui Arghezi, fie de demascarea absurdului existențial în dramaturgia lui Ionescu, grotescul se impune ca un instrument artistic puternic. El nu doar șochează, ci forțează reevaluarea unor norme, demonstrând că adevărul și frumusețea pot fi descoperite chiar și în cele mai neașteptate forme.