Motivul pădurii în literatura română (Eminescu, Sadoveanu etc.).

Rezolvare Completă

Domnule profesor/Doamnă profesoară,

Motivul arhetipal al pădurii se impune ca un simbol central și complex în literatura română, reflectând o profundă legătură a spiritului național cu natura și cu rădăcinile ancestrale. Pădurea transcende simpla scenografie, devenind un spațiu încărcat de semnificații culturale, spirituale și existențiale, diferențiate de viziunea fiecărui autor.

În creația eminesciană, pădurea, adesea denumită "codru", este un spațiu sacru, protector și armonios, specific viziunii romantice. Ea reprezintă un refugiu spiritual, o oază de armonie cosmică, unde se desfășoară idila erotică și meditația filosofică. În poezii precum "Dorința" sau "Sara pe deal", codrul, alături de izvor și tei, devine un martor al iubirii pure și un cadru propice contemplării, un loc de evadare din contingent, o proiecție a sufletului melancolic.

Pe de altă parte, în universul sadovenian, pădurea capătă valențe distincte, adesea mitice și ancestrale. Ea nu mai este doar un spațiu idilic, ci o entitate vie, un personaj în sine, păstrător al unor legi nescrise, ancestrale. În "Baltagul", de pildă, pădurea devine un labirint misterios, un loc al crimei și al căutării adevărului, testând forța interioară a Vitoriei Lipan. În "Dumbrava minunată", pădurea este un spațiu al inițierii și al probelor, dar și un tărâm al basmului, unde realitatea se împletește cu fantasticul, oglindind puritatea sufletului copilului.

Astfel, de la spațiul sacru și protector eminescian, la cel ancestral și adesea implacabil sadovenian, pădurea transcende simpla scenografie, devenind o componentă fundamentală a identității culturale și spirituale românești, un simbol viu al legăturii omului cu o natură profundă și atotcuprinzătoare.