Motivul visului și al oniricului în literatura română.
Pe Scurt (Puncte Cheie)
- Visul în literatura română: o temă complexă ce depășește simpla reprezentare a somnului, devenind o poartă spre subconștient, inconștient, dimensiuni mitice sau transcedentale.
- În romantismul eminescian, visul are valențe cosmice și metafizice, reprezentând aspirația spre absolut (Luceafărul).
- În realismul sadovenian, visul devine premoniție, legătură cu arhaicul, ghidând căutarea adevărului (Baltagul).
- Modernismul și suprarealismul românesc transformă visul în principiu generator al realității, abolind granițele dintre real și imaginar (Gellu Naum).
- Evoluția motivului oniric în literatura română: de la idealul romantic la explorarea abisală a subconștientului suprarealist, ca instrument complex de cunoaștere și expresie.
Rezolvare Completă
Doamna/Domnule profesor,
Motivul visului și al oniricului reprezintă o constantă fascinantă și profundă în literatura română, depășind simpla reprezentare a stării de somn pentru a deveni o poartă spre subconștient, inconștient, spre dimensiuni mitice sau transcedentale. Această temă complexă reflectă diverse sensibilități artistice și filozofice, de la aspirația romantică la explorarea abisală a psihicului.
În romantismul eminescian, visul capătă valențe cosmice și metafizice. În capodopera *Luceafărul*, de pildă, zborul lui Hyperion spre Demiurg este o călătorie onirică, o proiecție a aspirației umane spre absolut, iar visul Cătălinei exprimă o sete de iubire ideală, reflectând condiția geniului și a omului comun. Visul devine aici un spațiu al transcendenței și al revelației.
Ulterior, în proza realistă cu accente mitice a lui Mihail Sadoveanu, visul redevine o premoniție, o legătură cu străvechiul fond arhaic. În *Baltagul*, visele Vitoriei Lipan, încărcate de simboluri premonitorii (oaia neagră, apa tulbure), ghidează căutarea soțului dispărut, ilustrând o profundă conexiune între planul individual și cel cosmic, ancestral, unde adevărurile sunt revelate prin semne.
Apogeul explorării oniricului este atins însă în modernism și, mai ales, în suprarealismul românesc. Artiști precum Gellu Naum, prin opere fundamentale ca *Zenobia* sau *Poetul gata de drum*, transformă visul în principiu generator al realității, abolind granițele dintre real și imaginar, eliberând limbajul și subconștientul de constrângerile logicii. Oniricul devine aici un mod de a cunoaște și de a crea, o cale spre o realitate superioară, suprareală.
Așadar, de la viziunea romantică a idealului la proiecția folclorică și, ulterior, la explorarea abisală a subconștientului suprarealist, motivul visului și al oniricului în literatura română se dovedește un instrument complex de cunoaștere și expresie, o fereastră mereu deschisă către alte dimensiuni ale existenței și ale limbajului artistic.